Consult pentru
Vertij
Ce este?
Vertijul reprezintă o tulburare a sensului direcției și a percepției spațiale a corpului, cu senzația de distorsionare a propriei mișcări în timpul unei alte mișcări – altfel normale – a extremității cefalice sau iluzia de mișcare cauzată de un in-put asimetric în sistemul vestibular. Este un simptom subiectiv, interdisciplinar, dificil de diagnosticat etiologic, datorită multitudinii de cauze. Poate fi acut sau cronic, periferic (ținând de afectarea urechii interne și/sau a nervului vestibular) sau central (prin afectarea nucleilor vestibulari din trunchiul cerebral sau a proiecției corticale a simțului echilibrului).
Caracteristici
În funcție de localizare poate fi unilateral sau bilateral, în funcție de gravitate benign, sever sau funcțional și în funcție de durată izolat, episodic sau permanent. Examenul neurologic va putea fi completat de un examen ORL și de teste vestibulare.
Atitudine terapeutică – Tratament
Tratamentul medicamentos se poate asocia cu manevre de repoziționare a otoliților (în cazul vertijului periferic). Dacă reprezintă un simptom al unei alte boli (scleroză multiplă, migrenă vestibulară, accident vascular, hidrocefalie, etc) se va trata boala de bază.